Arhiva pentru categoria ‘Fără categorie’

Cum am început din nou să visez într-o zi ploioasă de martie. Terni Godi – Despre puterea de a Visa

 

Aveam să ajung la Şcoala nr. 2 din Jilava, într-o după-amiază ploioasă din luna martie a acestui an, împreună cu o delegaţie de experţi din Olanda, venită pentru un schimb de experienţă şi exemple de bune practici în România. Până să ajungem în locul de întâlnire, la realitatea aglomeraţiei specific bucureştene s-au mai adăugat şi ploaia, norii şi frigul.

Umbrele de nemulţumire acumulate în trafic aveau să dispară într-o clipă, de cum am păşit pe uşa şcolii din Jilava.  Ne-au întâmpinat  elevi de la clasa a V la a VIII,  plini de viaţă, cu un zâmbet molipsitor, bucuroşi că au oaspeţi. Împletirea dintre respect, inocenţă, curiozitate şi timiditate era perfect întruchipată în aceşti copii.

Alături de ei era prezent şi mentorul, Beni, cel cu care s-au întâlnit săptămânal pentru activităţi interactive, ce depăşeau curricula şcolară: jocuri, vizionare de filmuleţe educative, discuţii. Şi un ochi neexperimantat în relaţiile interumane, putea uşor să îşi dea seama că legătura dintre mentor şi elevi era una specială.

De la Beni, mentorul absolvent de ştiinţe politice, am aflat că  ceea ce l-a motivat spre a se implica în activitatea de mentorat în ciuda faptului că deja avea un program încărcat (după cum îmi destăinuia mai târziu), a fost dorinţa de a face ceva pentru copiii din scoala în care şi el a fost elev cândva.  În acea ocazie au discutat despre deşeuri, reciclare, sustenabilitate, responsabilitate faţă de natură şi faţă de societate.

De la elevi am  descoperit că îşi doresc să devină poliţişti, medici, avocaţi, profesori, asistenţi medicali, actori, muzicieni, politicieni – în mod neaşteptat, cam tot spectrul de profesii de care societatea are nevoie – toate concentrate într-un singur loc, o şcoală din mediul rural. În acel moment, inima mea a început să bată mai tare.

Copiii din scoala din jilava, nr.2, au vise ce depăşesc cu mult raza localităţii în care învaţă. Pentru că prin mentorat (un concept relativ nou pentru învăţământul românesc) li s-au oferit modele pentru viaţă şi nimeni nu poate contesta rolul crucial al modelelor în formarea unei persoane, atât în etapa socializării primare cât şi în etapa socializării secundare. Pentru că în faţa imaginaţiei unor copii în formare, obstacolele nu au nici o putere. Pentru că a visa şi a dori mai mult, e ceva ce nimeni nu îţi poate lua: nici condiţiile de viaţă, nici sărăcia, nici discriminarea.

Important este ca noi, adulţii, cei care am uitat resemnaţi să visăm, să oferim sprijin acestor vise să îşi găsească împlinirea. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult la aceşti copii, e că am văzut prin ochii lor România de mâine, care se doreşte  a fi una cu siguranţă mai bună, educată, implicată civic, căreia îi pasă de viitor. Şi uite aşa, într-o după-amiază rece şi ploioasă de martie, în şcoala numărul 2 din Jilava, am început din nou să visez.

Am părăsit locul, copiii, şcoala, marcat sufleteşte, răscolit şi cu un anume soi de nostalgie. Abia după ce am ajuns acasă, aveam să realizez de ce: în visele acestor copii m-am regăsit, rătăcit pe mine însumi, acum mulţi ani în urmă.

Captură


Incendiu si fotbal. Povestea lui Adrian Curea

Vânzător de brăţări de scoici pe o plaja din Italia, fotbalist, constructor , tată, expert în primăria Ludeşti şi voce a tinerilor.

l-am cunoscut la o întâlnire cu reprezentanţii primăriei din comuna Ludeşti, judeţul Dâmboviţa.  Avea o cămaşă apretată şi cravată aşezată cam stângaci. A plecat după prima jumătate de oră ţinând în mână o sacoşă de plastic burduşită cu haine. Ne-a spus că îl găsim la Potocelu, spre marginea Ludeştiului, unde locuiesc cei mai mulţi romi.

Am mers spre Potolocelu şi am întrebat de el. Oamenii din stradă ne-au spus că este spre pădure, la familia care a rămas fără casă din cauza unui incendiu. Adrian, îmbrăcat într-o salopetă,  muncea cot la cot cu alţi oameni din comunitate. Bărbaţi, femei, tineri şi câţiva copii cărau apă, învârteau nisip într-o roabă, aşezau bucăţi de cărămidă şi măsurau geamuri.  A coborât de pe o scară şi ne-a invitat în curte. „Am mers la primărie, la primar, la contabilă, la oamenii din consiliu. Apoi, am mers la cele trei biserici adventiste din comunitate, apoi la biserica ortodoxă, apoi am mers din casă în casă. Am adunat toţi tinerii din comunitate să vină să ajute. Cred că în ultima lună am stat mai mult cu familia asta, decât cu copiii mei. Dar uite că reuşim. Nu e perfect, nu e mult, dar măcar am pornit de undeva. Şi până la urmă, cred că i-am bătut la cap atât de mult, încât familia asta a devenit dragă tuturor. Toţi pe care îi vezi aici au contribuit cu ceva. Că am adus de acasă materiale, haine, mâncare…că am venit să ajutăm cu muncă…toţi am făcut câte ceva! Am mers chiar şi la şcoală să îi înscriem din nou pe copiii!  Dacă nu au mai avut nici haine, nici încălțăminte, lumină, apă… cum să se mai ducă la şcoală?”.

Am revenit după un timp. Urma să jucăm fotbal la un campionat între tinerii din Potocelu, Ludeşti şi alte două comunităţi din Dâmboviţa. Înainte, Adrian a ţinut să ne arate casă familiei la care a muncit pe timpul verii. Ne spunea ca un copil bucuros că au reuşit să construiască trei camere, o baie şi o bucătărie. „Toate sunt mobilate la modă! Am primit ajutor din partea unei firme din afară, nici nu mai ştiu cât mi-a luat să îi conving! Au apă, căldură! Din păcate, nu au încă curent electric în toată casa. E greşeală mea, am plecat vreo două luni din ţară şi lucrurile nu au mai mers cum trebuia. Unde mai pui că unii au furat sacii cu ciment daţi de primărie, primarul s-a supărat şi nu a vrut să ne mai ajute. Şi pe bună dreptate…”

Îl întreb unde a plecat şi spune simplu, „la muncă”.  „Ştii, două luni pe an plec în afară şi muncesc. Fac asta de vreo cinci ani, înainte să înceapă şcoala. Merg în Italia şi vând brăţări din alea de scotch, pe o plajă. Nu îmi e ruşine să recunosc pentru că aşa reuşesc să îmi ajut familia. Am doi copii şi nu e tocmai uşor. Eu şi soţia mea nu avem cine ştie ce salarii şi trebuie să ne descurcăm.”

Pe terenul de fotbal ne aşteptau deja treizeci de tineri. Adrian priveşte spre ei şi spre muntele din spatele terenului, apoi mă ia de braţ. „Ludeştiul meu frumos! Aici e toata viaţa mea. Oriunde am fost în lumea asta, tot acasă e cel mai bine. Păcat că majoritatea tinerilor trebuie să muncim şi prin alte părţi.  Dar toţi ne întoarcem acasă şi încercăm să schimbăm  comunitatea în mai bine.

Pfui, ce mă oftic! Cei mai buni la fotbal sunt plecaţi acum! Eh,  hai să vedem ce reuşim şi azi!

adrian curea


Băleni, sârbi, romi şi români. Zece tineri şi grupul lor de iniţiativă

 

–          Maria, gata! Trebuie să laşi şi alt copil în leagăn!

–          Haide nenea, încă puţin!

–          Te rog, gata. Dă-te jos… Sentimente vrea şi el în leagăn!

 

„Crede-mă, e mult mai uşor să vorbeşti în faţa unui primar, decât să îi spui unui copil că mai are doar cinci minute de stat în leagăn.”

Când au participat la prima lor şedinţă de consiliu din cadrul primăriei, Florin şi ceilalţi tineri din grupul de iniţiativă au propus construcţia unui nou parc de joacă. Florin povesteşte că au aşteptat cam o oră până să vorbească şi că erau singurele persoane din sală, în afară de consilieri. L-a uimim repeziciunea cu care se luau decizii, iar asta îi dădea încredere că şi ideea lor va fi acceptată. Ţinea discursul scris de acasă, îi tremurau mâinile, dar s-a ridicat şi a început să vorbească. „Prietenii se uitau la mine şi dacă dădeam greş, i-aş fi dezamăgit. Nu mai conta că tremuram tot, m-am ridicat şi am vorbit! Nu mai prezentasem ceva nimănui până atunci! Dar până nu încerci să faci ceva mai mult decât lucrurile la care te pricepi deja, nu vei evolua.”

Tinerii au hotărât ă este timpul să se schimbe ceva în comuna lor. Îşi doreau drumuri noi, materiale noi la şcoală, locuri de joacă, locuri de distracţie, locuri de întâlnire pentru tineri. Au discutat, au dezbătut, s-au certat, s-au împăcat, unii au renunţat, alţii au încercat să conducă.

A rămas la ideea unui parc de joacă pentru toţii copiii din Băleni. Construit chiar şa intersecţia dintre comunitatea de români, comunitatea de sârbi şi cea de romi.

Florin, student la Facultatea de Sport şi voce a tinerilor din grup, spunea că  „Asta mă înfurie cel mai tare. Trebuie să facem ceva. Dacă facem parcul acesta, trebuie să dăm un exemplu oamenilor din comunitate şi copiilor… şi oamenilor de la primărie. De asta ne-am gândit să îl aşezăm la intersecţie. Să aibă toţi acces. Copiii nu ţin de cont de etnie, de religie, de cum sunt îmbrăcaţi. Ei vin să se joace. Împreună! Iar ăsta…. ăsta e exemplul pe care noi cu toţii trebuie să îl vedem!       

La sfârşitul şedinţei au primit din partea primăriei acordul de construcţie. În următoarele zile au primit chiar şi materiale de lucru şi s-au apucat imediat de treabă. Au mers să împrumute unelte de la oamenii de pe stradă şi chiar dacă au  părut neîncrezători, i-au ajutat până la urmă. „Ştii, la început au râs de noi, că suntem tineri, că visăm cu ochii deschişi, că nu o să reuşim…dar ne-au ajutat până la urmă! Le-am spus că suntem tineri şi e rolul nostru să visăm. Au râs iar, dar după câteva zile au început să construiască un foişor lângă parcul nostru. A fost mişto să îi văd cum s-au schimbat.”

Acum, cei zece tineri vor acum mai mult: o organizaţie de tineret chiar la ei în comună. Vor să continue să muncească împreună.  Singurul lucru care îi amuză şi în acelaşi timp îi pune în încurcătură este că în fiecare zi trebuie să stea în faţa parcului şi să medieze conflictele dintre copii.


parc

 

poza academie (1)


„Îmi spun lucrul acesta în fiecare zi. Îl repet din nou şi din nou. Îmi e frică că atunci când e greu să nu cumva să uit!”

Mai sunt două săptămâni şi echipa noastră îşi ia la revedere de la anul 2015. Anul acesta, ne dorim să petrecem aceste zile celebrând oamenii cu care şi pentru care lucrăm.

EI sunt cei care ne dau putere şi încredere să continuăm. EI sunt cei care ne sunt alături în lupta cu propriile noastre limite.  Ei sunt cei care ne-au rămas alături chiar şi atunci când nu am ştiut răspunsul la toate întrebările, când poate nu am luat cele mai bune decizii, când am făcut greşeli.  EI sunt cei alături de care ne-au bucurat, am învăţat, am mâncat la aceeaşi masă şi mai ales, cu care  am muncit cot la cot.

Oameni dragi, vă mulţumim că suntem Împreună!

 

Astăzi vi le prezentăm pe doamnele Anişoara şi Elena. Sunt două surori, una educatoare şi cealaltă învăţătoare, şi împreună schimbă comunitatea din care fac parte.

 

„Îmi spun lucrul acesta în fiecare zi. Îl repet din nou şi din nou. Îmi e frică că atunci când e greu să nu cumva să uit!”

 

În Gulia, de lângă Dolhasca, locuiesc Anişoara, educatoare la grădiniţa şi Elena, învăţătoare la şcoala generală.

„Eram opt în familie: patru fete şi patru băieţi. Mama avea grijă de noi, o ajutam cum puteam, iar tata….of…tata muncea zi şi noapte să ne ţină pe noi la şcoală. Şi toţi avem şcoală: liceu, licenţă, masterat. Toţi.  Dacă nu erau părinţii  noştri, era vai de noi. Nu ştiu dacă m-aş fi descurcat în locul lor. Acum am şi eu copii, patru chiar! Ştii, mă gândesc des cum m-aş descurca eu dacă aş fi fost în situaţia părinţilor. Era greu atunci, un singur salariu, să îmbraci opt copii, să îi dai la scoală…îţi dai seama câte caiete?”

Astăzi, Anişoara şi Elena urmează exemplul părinţilor lor şi poate că de aceea,  se înţeleg atât de bine cu părinţii copiilor. „Părinţii au devenit mult mai interesaţi. Nu au toţi bani să cumpere materiale de ne trebuie nouă pentru activităţi, dar ne descurcam de fiecare dată cu ce şi cât avem.  Cred că au văzut că încerc să fac lucruri deosebite şi mă ajută. Mă bucur mult că sunt interesaţi. Mai ales mamele!”. De multe ori, spun ele, merg din casă în casă şi vorbesc cu părinţii despre notele copiilor, nevoile fiecăruia, despre temele pe care trebuie să le facă şi despre cum ei, părinţii, îi pot ajuta, chiar dacă nu ştiu să citească. „Eu vorbesc în romani. Pe copii, când sunt la mine, mici, la grădiniţă, îi învăț şi limba română. Aşa îi e mai uşor şi soră-mii, Elena. Cu părinţii, vorbesc tot timpul. Le spun că fără şcoală nu se poate face nimic. Şi eu cred că au înţeles! Anul acesta au venit mult mai mulţi copii la grădiniţă! Nu mă aşteptam!”.

În întâlnirile lor  zilnice cu copiii şi cele săptămânale cu părinţii, Anişoara şi Elena repetă un singur lucru. „Îmi spun lucrul acesta în fiecare zi. Îl repet din nou şi din nou. Îmi e frică că atunci când e greu să nu uit. Îmi spun mie, soră-mea îşi spune ei, şi amândouă spunem părinţilor că cel mai important şi bun lucru pe care îl putem face e să le transmitem copiilor încrederea că pot să reuşească. Indiferent de orice. Trebuie să cerem de la ei, noi ca învăţătoare şi ei ca părinţi, să cerem de la copii mai mult. Ştiu că ei pot! Îi văd în fiecare zi şi cred în ei până la Dumnezeu şi înapoi.”

1

 


Invitaţie Dezbatere

În luna martie, Ambasada Marii Britanii la București și Agenția de Dezvoltare Comunitară “Împreuna” organizează o serie de cinci dezbateri academice pe subiecte legate de incluziunea minorităților, cu focus pe minoritatea romă. Evenimentele sunt realizate cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene la București și a Universității din București. Scopul acestor dezbateri este acela de a instituționaliza reflecția, gandirea critică, dezbaterea și actiunea din jurul temelor curente legate de minoritatea romă.

Facultatea de Jurnalism și Stiințele Comunicării a Universității din București va fi gazda celei de-a treia dezbateri din serie.

Vorbitorii vor iniția o conversație despre Imaginea minorităților în mass-media: între infortainment și responsabilitate morală.

Evenimentul va avea loc joi, 19 martie 2015, începând cu ora 17.00, la Facultatea de Jurnalism și Stiințele Comunicării, in Amfiteatrul R3, in clădirea Facultății de Chimie din Bd. Regina Elisabeta, nr. 4-12, sect.3, et. 3;

Invitaţia oficială o puteţi găsi aici: Invite March 19_Roma Debates_Department of Journalism


Noi am adoptat filmul Spartacus şi Cassandra! Vino să îl vezi la festivalul „One World la şcoală”

 

Asociația One World Romania demarează programul “One World la școală” prin intermediul căruia doresc să vină în sprijinul dezvoltării conștiinței civice și democratice în rândul elevilor din licee, propunând o abordare nouă si inovativă a problematicii drepturilor omului, prin film documentar.

În perioada 16 – 22 martie 2015 va avea loc a opta ediție a festivalului One World Romania, singurul festival de film documentar dedicat drepturilor omului, pe care îl organizăm.

În cadrul festivalului, One World Romania în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Bucureşti, organizează proiecţii speciale de filme pentru liceeni, care vor avea loc la cinema Studio (Bd. Magheru, nr. 29).

Ne-am bucura să veniţi cu elevi la proiecţii, urmate de sesiuni de discuţii cu regizori, experți din diferite domenii și alți invitați. Elevii au astfel ocazia să vadă cele mai noi filme documentare, sa afle multe informatii noi legate de drepturile omului, dar si de istorie recenta şi, în acelaşi timp, să participe la un festival internaţional cunoscut în lume alaturi de elevi din tot Bucureștiul.

Programul proiecțiilor poate fi consultat în materialele ataşate ( program 2015) și, de asemenea, mai multe informaţii găsiţi pe site-ul http://scoala.oneworld.ro/proiectii-pentru-liceeni-la-one-world-romania-2015.

Noi vă invităm să vedeţi filmul adoptat de noi, Spartacus şi Cassandra. Chiar aici veţi găsiţi trailerul: http://bit.ly/1G2xMLB.

Intrarea la proiectiile dedicate liceenilor este liberă, iar pentru clase și grupuri mai mari se face pe baza înscrierilor pe adresa scoala@oneworld.ro pana 16 martie.  Profesorii care vin cu clasa primesc pe loc dimplomă de participare!

Pentru orice întrebări, vă rog să o contactaţi pe dna. Petra Dobruská la numărul de telefon 0732.429.826 sau la adresa de email petra@oneworld.ro / scoala@oneworld.ro.

poster-spartacusandcassandra

 


ANUNŢ IMPORTANT!

 

Ca urmare a numeroaselor semnale primite de la diverse persoane, conform cărora Germania acordă “bani celor care au fost deportaţi la BUG”, punem la dispoziţie informarea oficială primită de la Ambasada Republicii a Germaniei, în urma solicitării noastre. Rugăm pe toţi cei care au fost deportaţi, sau urmaşii acestora, să nu fie naivi şi să nu ofere nicio sumă de bani celor care se oferă să îi ajute în a complete “dosare pentru BUG”. În cazul în care astfel e cazuri se întâmplă, îi încurajăm să anunţe cea mai apropiată secţie de poliţie.

Schimbarea sistemului de alocare a pensiei poate genera efecte şi pentru romii deportaţi dacă îndeplinesc (cumulativ) cele 3 criterii menţionate în documentul ataşat: Modificare legii pensiilor pentru ghetou in Germania

1. Au fost victim ale politicii naziste;

2. Au locuit într-un ghetto;

3. Au fost plătiţi pentru munca prestată.

Îndeplinirea celor 3 criterii trebuie dovedită cu înscrisuri oficiale.

 


SCRISOARE DESCHISĂ

Domnului Președinte Klaus Iohannis,

Vă felicităm pentru inițiativa de a decora astăzi, cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, supraviețuitori ai unui moment întunecat al istoriei noastre recente. Din nefericire, exterminarea populației de etnie romă nu a rămas în memoria colectivă atât de puternică cum este Holocaustul în memoria evreilor, acest moment al istoriei fiind ignorat atât de cărțile de istorie cât și în inițiativele statului român.

Ziua de 27 ianuarie marchează, pentru noi toți, eliberarea lagărelor de concentrare naziste şi sfârşitul Holocaustului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind data la care, în anul 1945, trupele sovietice au eliberat lagărului de la Auschwitz-Birkenau din Polonia.Vă rugăm să nu uitați că în lagărul de exterminare Auschwitz II, Birkenau au fost uciși circa 20.000 romi. Doar în noaptea de 2 spre 3 august 1944, 3.000 de romi, printre care și copii, au fost înghesuiți în camerele de gazare, astfel dizolvându-se ceea ce era cunoscut drept ”Lagărul Țiganilor”.

Cu doi ani înainte, în 1942, Generalui Ion Antonescu ordona deportarea în Transnistria a peste 25.000 de cetățeni români de etnie romă, dintre care mai puțin de jumătate au supraviețuit și au reușit să se întoarcă acasă. Potrivit Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, peste 10.000 din cei 25.000 erau copii.

Ați declarat că este important să nu trecem prea repede peste istoria noastră recentă și că este nevoie de o studiere atentă și o reconciliere cu aceasta. Istoria României în ceea ce privește evenimentele referitoare la populația romă nu este una completă, dar sperăm că acest lucru se va schimba. Sperăm ca dumneavoastră să fiți agentul acestei schimbări și vă somăm să nu continuați actuala politică de menajare a memoriei sociale prin excluderea unor momente marcante din istoria strămoșilor noștri. Iar decorarea unor victime ale rasismului îndreptat împotriva romilor poate fi pas spre reconcilierea istorica atât de necesara.

Vă asigurăm că poziția pe care o exprimăm în această scrisoare deschisă este conformă cu cea a întregului personal al Agenției Împreună și că ea va rămâne aceeași, indiferent cine se va afla la conducerea instituției în viitor.

Sperăm că prin decizia pe care o veți lua veți dovedi că ascultați vocea rațiunii, respectând drepturile fundamentale ale tuturor cetățenilor și punând preț pe identitatea culturală a cetățenilor României, indiferent de etnia de care aparțin.

 

Cu deosebit respect,

Gelu Duminică, Director executiv al Agenției ”Împreună”


Scrisoare deschisa – Strategia Guvernului Romaniei de imbunatatire a situatiei romilor

Organizaţiile semnatare salută punerea în discuţie de către Guvernul României a Strategiei de Incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii romilor 2014-2020. Doar din punct de vedere tehnic documentul supus dezbaterii este net superior celor anterioare, conţinând, pe alocuri, proiecţii bugetare şi indicatori de performanţă. Cu toate acestea, atragem atenţia că şi prezenta strategie poate fi percepută ca un document de intenţie creat de Guvernul României ca urmare a unor directive / presiuni externe, dar care nu va produce efectele aşteptate deoarece nu este un document ce rezultă din voinţa politică.

Reamintim că lucrul la realizarea acestui document a demarat încă din martie 2013, beneficiind, pentru o lungă perioadă de timp, de întreg sprijinul organizaţiilor non-guvernamentale interesate de domeniu. Din păcate, din cauza comunicării deficitare, dublată de lipsa de reacţie guvernamentală la propunerile mediului asociativ, începând cu luna septembrie 2013, o bună parte a organizațiilor non-guvernamentale au decis să se retragă de la masa dialogului.

Principalele recomandări ale ONG-urile interesate de domeniu care au fost parte activă în dialogul realizat pentru creionarea Strategiei pentru Romi în perioada martie – septembrie 2013, transmise cu diverse ocazii, inclusiv în data de 8 Aprilie 2014, au constat în:

–          Nevoia de a nu pune egal între apartenența la etnia romilor şi sărăcie. Din punctul nostru de vedere, viziunea strategică propusă de Guvern avea în vedere mai degrabă apartenența la conceptul de “grup vulnerabil” şi nicidecum cea de minoritate. Înțelegem că sunt foarte mulţi romi care au nevoie de dezvoltare socio-economică însă în egală măsură trebuie să înţelegem că nu putem trata săracia prin prisma apartenenţei la o etnie;

–          Nevoia de a susţine şi încuraja implicarea autorităţilor locale în dezvoltarea socio-economică a romilor. Probleme reale ale romilor sunt la nivel local. În conformitate cu prevederile art 21 din Legea nr.195/2006 (revizuită în luna mai 2014), autorităţile locale au sarcini exclusive în rezolvarea unor nevoi cu care se confruntă foarte mulţi romi (mica infrastructură, acte de identitate / proprietate, locuire, cultură, asistenţă socială etc). Strategia ar trebui să conţină o serie de Programe Naţionale susţinute de Guvern în baza Legii nr. 195/2006, asigurând, astfel, resursele necesare autorităţilor locale interesate în rezolvarea problemelor în care au responsabilitate exclusivă;

–          Necesitatea de a întări cadrul de implementare / monitorizare / evaluare inclusiv prin capacitarea instituţională a Agenţiei Naţională pentru Romi. Dealtfel, acest mecanism, aproape neschimbat față de anul de referință 2001, este unul care nu s-a dovedit a fi eficient și este nevoie de o altă abordare, care să pună accent pe o comunicare permanentă şi reală cu societatea civilă, ca şi structură care trebuie să contrabalanseze puterea statului, fără să dorească să îi ia locul, prin crearea unui mecanism permanent de consultare cu societatea civilă;

–          Introducerea şi dezvoltarea unor măsuri reale şi solide de promovare a dezvoltării socio-economice şi participării la viaţa publică a femeilor rome, principiu invocat la începutul strategiei, dar neaplicat în prevederile ulterioare;

–          Nevoia de a corela prevederile Strategiei pentru Romi cu cele ale Programelor Operaţionale, parte a instrumentelor financiare europene aflate la dipoziţia României în perioada 2014-2020 astfel încât măsurile promovate de aceasta să aibă parte şi de finanţarea necesară;

–          Nevoia de a promova cunoaşterea şi asumarea politică şi morală a elementelor tragice din istoria romilor (robia şi holocaustul), aceste două episoade din istoria României fiind cvasi-necunoscute de către societatea românească şi principale cauze ale clivajului de dezvoltare actuală; societatea românească are nevoie de o recunoaștere oficială a secolelor de robie și a contribuției semnificative pe care au adus-o dezvoltării României; de asemenea, Biserica Ortodoxă Română, trebuie să recunoască și ea contribuția robilor mănăstirești de-a lungul secolelor de robie și să facă demersuri de compensare a acestei contribuții, inclusiv prin crearea unor structuri de învățământ dedicate, spre, exemplu, modernizării meșteșugurilor tradiționale ale romilor;

–          Dezvoltarea unor programe naţionale serioase, care să asigure resursele necesare autorităţilor locale interesate să faciliteze accesul la o educaţie de calitate, loc de muncă stabil şi bine plătit, accesul la învăţământ vocaţional şi profesional care să ţină cont de solicitările pieţei muncii, dezvoltarea antreprenoriatului şi a entităţilor de economie socială etc astfel încât Strategia pentru Romi să raspundă, în mod real şi solid, indicatorilor din Strategia 2020;

–          Nevoia de a susţine dezvoltarea unei clase de mijloc din interiorul minorităţii romilor, cea care poate, şi trebuie, acţiona ca un motor de dezvoltare intra-comunitar.

Ne exprimăm regretul să vedem că şi ultima versiune supusă dezbaterii publice are, în mare, aceleaşi carenţe și nu se ridică la standardele de fundamentare, de elaborare, bugetare, monitorizare și evaluare pentru un document de politici publice, oglindă a modului în care Guvernul dorește să realizeze o schimbare a vieții comunităților de romi, spre beneficiul acestora, dar și al societății românești în ansamblu.

Având în vedere anunţul neoficial făcut de către reprezentaţii Guvernului cum că aprobarea prezentei strategii se va face în luna decembrie 2014, în condițiile în care punctele noastre de vedere au fost aduse la cunoştinţă guvernului de aproape un an fără a provoca reacţiile aşteptate, considerăm că orice demers de-al nostru de a oferi comentarii prezentei versiuni nu ar aduce nimic nou. Asigurăm pe toţi cei interesaţi că vom continua să sprijinim orice demers real care vizează dezvoltarea socio-economică şi sentimentul de apartenenţă etnică a romilor mai ales atunci când acesta va fi promovat de autorităţile publice locale şi centrale.

De asemenea, sperăm să reuşim să punem pe masa celor interesaţi, mai ales a Guvernului României, la finele fiecărui an calendaristic a unui raport de monitorizare a implementării prezentei strategii, raport care să constituie baza unei dezbateri solide orientate către îmbunătăţirea metodelor de intervenţie în comunităţile cu romi.

În numele organizaţiilor

–          Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi – Cluj Napoca

–          Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate – Sastipen

–          Centrul de Resurse “Apollo”, Ploiesţi

–          Romano Butiq

–          Asociaţia Aleşilor Locali Romi

–          Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Socială – CEDS

–          Policy Center for Roma and Minorities

–          Agenţia de Dezvoltare Comunitară “Împreună”

 

Gelu Duminică,

Director executiv

Agenţia de Dezvoltare Comunitară “Împreună”


About failures

One year ago, when I went to the doctor for my annual regular medical testing, I received a clear diagnostic: I have ulcerative colitis, a quite strange disease, with no clear causes and no form of treatment discovered yet. The possibility to win a cancer is quite big and at this point in life I need to acknowledge that this news was a shock for both me and my family.

Starting from this specific moment, is was only natural for me to start a small evaluation process concerning “what I do with my own life?”, in both professional and personal aspects. This is not the place or time to discuss my evaluation on my personal life, but I do need to share with you an evaluation of my professional life.

Looking back to my 13 years of working for Impreuna Agency I have the feeling that, until now, I have failed in so many issues. I think this is extremely important for our learning process; therefore I will share some of my failures with you:

As you all know, Impreuna Agency is promoting participatory community development as a tool of promoting welfare inside of the Roma communities. In the last 15 years, our projects and working methods have been highly appreciated by the European Commission, World Bank, United Nations, German Marshall Fund, Dutch Foundation etc., and we have received valuable support from these institutions. We were invited by some of these institutions to share our experiences in Eastern European countries (such as Albania, formal Yugoslavian countries, Hungary, Bulgaria, Republic of Moldavia), and, at times, we were handsomely paid too. We have received many awards, including the well-known Civil Society Development Award. We may have accomplished all this, but we have failed in convincing the Romanian Government to shift its approach towards the Roma Strategy from a “centralized level” to a more local/grassroots one.

In the past year we have invested a lot in developing Roma Human Resources from our community. Our formal community facilitators are now elected Roma councilors, mediators, NGO workers, county councilors and even mayors. They are all working towards the development of the Romanian society, meanwhile emphasizing the importance of promoting Roma issues on the local authorities agenda. Together with our partners, we have been trying for years to convince the Romanian political parties to include Roma issues and their representatives in political debates or even on their list of candidates, but we did not succeed. As some Romanian politicians have mentioned in our various discussions “when we’ll want to lose the election, that’s when we’ll promote pro-Roma messages”.

For years we have mentioned that the National Agency for Roma, by using their actual legal framework, cannot “implement, monitor and evaluate” the Roma Strategy. They are unfortunately a weak organization, and the feeling on our part of the fence is that they are the perfect scapegoat when it comes to blaming someone for the poor results of Roma development initiatives. Instead of empowering this institution, the Government created the “Ferentari Foundation”, an institution with an almost similar mandate as the NAR – as if that were not enough, we’re dealing with a similar situation now with the Cultural Center for Roma, a central institution for promoting the Roma cultural heritage. Ernest Gellner mentioned that the civil society’s role is to counterbalance the power of the state, without having the desire to take his place. We as a country appear to ignore that and, as a result, we experience failure.

Impreuna is considered to be a very balanced ONG: we are offering a critical-constructive perspective regarding the Governmental actions on Roma issues but we are also helping them to develop better policies and actions by offering models, arguments, feedback or even consultation environments. Even so, the Romanian Government seems to exhibit an exceptionally weak political will when it comes to committing itself to real actions aimed to develop the Roma minority. Even as we speak, they need for nothing in order to promote real actions: they have the antipoverty and development strategies that are supposed to target Roma, they have the European and national budgets to apply these strategies, they have the laws to promote a Roma cultural and ethnical heritage, etc. They have all these and yet it seems that this entire legal framework cannot be used when the Roma are the clients. We fail to include the Roma issue as a real issue on the policy Agenda, paradoxical considering that point is usually very high on most conferences’ Agendas.

 

Each year, we try to organize at least one high level meeting on the Roma topic, here in Bucharest. In these meetings we aim to debate both the challenges and the real opportunities we all consider when regarding Roma issues. One month ago, some of you have attended a meeting concerning “Roma and Structural Funds” that we organize in Bucharest and I am very glad that we managed to offer the space and context for the only consultation organized between the Romanian authorities and Roma NGO’s for discussing the development goals for Romania 2020. During our meetings, European commissioners, the Romanian President, high representatives of the European Council, Parliament or UN participate, as well as many important intergovernmental and national private institutions, embassies, but never the Romanian Prime-Minister. They have been    invited every single time (Boc or Ponta) and they have refused every single time. When we offer the possibility to organize a meeting, even without asking for money from their side, we receive no positive answer. This is another huge failure for me!

We invest a lot in what we call “invisible Roma”. Not all the Roma are illiterate, poor, migrants and dirty. Many Roma are tax payers, included and cherished by the society, educated – and they act as full citizens. We consider that these are the people who need to be encouraged to become the instruments of social change that this minority needs in order to continue the development process from the inside. In order to help this process, we are currently offering training programs, camps, scholarships, mentorship, etc., together with NGO’s such as REF, Fundatia Toflea, CRCR etc. Our approach has been  awarded with the Intercultural Achievement Award by the Ministry of Foreign Affairs of Austria and we have been invited by Germany, Hungary and Italy to disseminate our work in their countries. Even so, we almost never succeed to convince the Government to support and develop such endeavors. We’ve never succeed to convince the Government that we cannot sustain the development of a minority by means of working only with the poorest individuals. We’ve never succeeded to create policies for rightfully supporting the “invisible Roma”.

In the past years, we made the shift from “Roma as a problem” to “Roma as a resource”. Our change of discourse was highly appreciated by EC, WB, and some European Embassies but we did not succeed to “sell” this to our own politicians. We are still considered a “nomads” , not even full Romanian citizens (Roma are not Romanians). We are able to give clear and scientifically accurate arguments for why the Roma minority represents a very important resource for our countries future development, but even we fail to convince Romanian politicians to treat the Roma as such – and not as a scapegoat for the social problems ever-present in Romania.

I could continue presenting my failures, but if I do so I may start to feel quite depressed. Yes, we also succeed in many endeavors. But our success means nothing if I compare it with my failures.

Gelu Duminica