Despre mentorat în I.L.Caragiale, Dâmboviţa – Ana Maria Micu

Prima noastră interacţiune cu şcoala şi comunitatea din I.L.Caragiale a avut loc în 2012, atunci când prin intermedidiul proiectului „Ce vrei să te faci când vei fi mare?”, am vizitat o serie de şcoli din judeţul Dâmboviţa. Am întâlnit profesori dedicaţi şi elevi curioşi, dornici să afle lucruri noi de la modelul care ne-a însoţit în acea vizită, Mădălin Mandin-actor.

Am revenit în iarna aceluiaşi ani, în cadrul Campaniei „Un Moş al tuturor”. Printre poeziile şi cântecele dedicate lui Moş Crăciun, am promis că ne vom întoarce să petrecem mai mult timp alături de ei.

Au trecut aproape 3 ani, dar noi nu ne-am uitat promisiunea. În momentul în care proiectul nostru, „Terni Godi: Despre puterea de a visa” ne-am întors în I.L.Caragiale! Bineînţeles că elevii pe care îi cunoscusem în anii anteriori nu mai erau pe băncile şcolii, însă am găsit alţi elevi la fel de entuziasmaţi să ia parte la activităţile din cadrul programului de mentorat.

Ana Maria Micu, studentă în anul 2 la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din Bucureşti este cea care ne-a însoţit în acest demers şi cine ne poate împătăşi mai bine decât ea, experienţa din cadrul programului de mentorat?

Pentru mine, proiectul „Terni Godi: Despre puterea de a visa” a fost o repetiție pentru viitor. Îmi doresc foarte mult să lucrez într-un domeniu în care să fiu înconjurată de copii, sunt înscrisă la modulul psihologic din aceeași dorință. Încă de la început am simțit că acest proiect mă va împlini sufletește. În comunitatea Ion Luca Caragiale am întâlnit copii din clase diferite, cu vise diferite, cu familii diferite și personalităţi la fel de diferite. Îmi amintesc cu drag ziua în care am mers la ei pentru prima dată.Au urmat întâlniri în care am învățat împreună despre tradițiile rome, istoria etniei rome, dar și despre oameni care au trecut cu bine peste prejudecăți și probleme și toate acestea, cauzate doar de faptul că aparțin unei minorități. Elevii erau foarte curioși, iar întâlnirile au decurs sub forma discuțiilor libere, am avut mai multe întâlniri în care elevii au vrut să vorbim despre portul și tradițiile rome. Consider că această dorință a venit datorită faptului că în comunitatea lor, în prezent nu mai există această vestimentație, limba romani nu se vorbește și nici tradițiile nu se ţin.

Mi-a plăcut foarte mult atunci când părintii câtorva elevi au vrut să mă cunoască și să îmi spună faptul că, elevii mei, copiii lor, s-au schimbat în bine în urma întâlnirilor cu mine. A fost un feedback perfect pentru a înțelege că ce fac eu este bine.

În concluzie, „Terni Godi: Despre puterea de a visa” m-a ajutat să îmi urmez visele, dar cel mai important este că am reușit să fac câțiva elevi să viseze alături de mine.

 

Be Sociable, Share!

Leave a Reply